(1) Birourile electorale judeţene au următoarele atribuţii: ... a) rezolva intampinarile referitoare la propria activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare; contestaţiile se soluţionează prin hotărâri care sunt obligatorii pentru biroul electoral în cauza, precum şi pentru autorităţile şi instituţiile publice la care se referă, sub sancţiunile prevăzute de prezenta lege; ... b) aduc la cunoştinţa publică, prin afişare la sediul lor, data şi ora la care va fi facuta completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare; ... c) distribuie, pe bază de proces-verbal, împreună cu primării, birourilor electorale ale secţiilor de votare buletinele de vot, ştampila de control şi stampilele cu menţiunea «VOTAT». În procesele-verbale se consemnează orice neconcordanta între numărul buletinelor de vot, al stampilelor cu menţiunea «VOTAT» repartizat şi cel efectiv primit; ... d) centralizează rezultatul alegerilor pentru judeţ şi înaintează Biroului Electoral Central procesele-verbale cuprinzând aceste rezultate, precum şi intampinarile, contestaţiile şi procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare. Modelul de proces-verbal se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Institutului Naţional de Statistica, cu avizul consultativ al Ministerului Administraţiei şi Internelor; ... e) veghează la organizarea, din timp, a secţiilor de votare, urmăresc şi asigura aplicarea unitară şi respectarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri de către toate autorităţile, instituţiile şi organismele cu responsabilităţi în materie electorală din cadrul judeţului; ... f) totalizează rezultatul alegerilor de la secţiile de votare şi comunică Biroului Electoral Central procesul-verbal cuprinzând numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare lista de candidaţi şi candidaţi independenţi. Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti totalizează rezultatul alegerilor transmis de birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi comunică Biroului Electoral Central procesul-verbal cuprinzând numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare lista de candidaţi şi candidaţi independenţi; ... g) înaintează Biroului Electoral Central procesele-verbale cuprinzând rezultatul alegerilor, precum şi intampinarile, contestaţiile şi procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare; ... h) îndeplinesc orice alte atribuţii ce le revin potrivit legii. ... (2) Hotărârile biroului electoral judeţean se aduc la cunoştinţa în şedinţa publică. ... (3) În situaţia în care se constata neconcordante între datele cuprinse în procesele-verbale primite de la secţiile de votare, biroul electoral judeţean solicita preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare şi membrilor acestuia care l-au însoţit să facă corecturile necesare, pe care să le ateste prin semnatura şi prin aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare. ... -------------- Art. 14^3 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 7 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 8 februarie 2007.
§ 14^3
ro · 3,144 chars · active
Primary source. The text above is the canonical statute body as it appears in this revision of the atlas. Verify against the official gazette before quoting in litigation or formal advice. Spot an error? Suggest a correction.