(1) În ziua votării, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare înscrie în lista electorală suplimentară cetăţenii Uniunii Europene omişi din copia de pe lista electorală complementară care se prezintă la vot şi fac dovada că au domiciliul sau reşedinţa în raza teritorială a secţiei de votare respective, cu oricare dintre documentele emise de Inspectoratul General pentru Imigrări sau cu unul dintre documentele prevăzute la art. 23 alin. (3). ... (2) În cazul în care alegătorul, cetăţean al Uniunii Europene, îşi schimbă adresa la care locuieşte în altă circumscripţie electorală după înaintarea copiei de pe lista electorală complementară la biroul electoral al secţiei de votare, acesta îşi exercită dreptul de vot în circumscripţia electorală pe a cărei rază teritorială locuieşte, în baza oricărui document valabil de identitate însoţit de certificatul de înregistrare care atestă noua adresă sau, după caz, de cartea de rezidenţă permanentă ori de permisul de şedere permanentă care atestă adresa anterioară, însoţit de o adeverinţă eliberată de formaţiunea teritorială competentă a Inspectoratului General pentru Imigrări, care atestă adresa actuală. Totodată, în vederea exercitării dreptului de vot, cetăţeanul Uniunii Europene poate adresa primarului o cerere, însoţită de unul dintre documentele prevăzute la art. 23 alin. (3); primarul comunică, de îndată, biroului electoral al secţiei de votare cererea cetăţeanului Uniunii Europene, pentru înscrierea acestuia în lista electorală suplimentară. ... (3) În situaţiile prevăzute la alin. (2), alegătorul este înscris, în ziua alegerilor, pe lista electorală suplimentară, de către preşedintele secţiei de votare în a cărei rază teritorială se află noua adresă la care locuieşte persoana respectivă. ... Secţiunea a 4-a Birourile electorale
§ 24
ro · 1,814 chars · active
Primary source. The text above is the canonical statute body as it appears in this revision of the atlas. Verify against the official gazette before quoting in litigation or formal advice. Spot an error? Suggest a correction.