(1) Contravenţiile prevăzute la art. 55 lit. b), c), d), e), g), j), k), l), m), o), p), ş), ţ), u), v), z), ab) şi ac) se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, cele de la lit. f), h), q), t), w), x) şi aa), cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei, cele de la lit. a), i), n), r), s) şi y), cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei. ... (2) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 55 şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către: ... a) ofiţerii, agenţii şi subofiţerii din cadrul Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Română şi Jandarmeriei Române, precum şi poliţiştii comunitari*), pentru faptele prevăzute la art. 55 lit. i), k), l), n), o), q), r), t), w), z) şi aa); ... --------- Notă ... *) În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 15 iulie 2010, la nivelul comunei, al oraşului, al municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, unde este înfiinţată poliţia comunitară conform prevederilor Legii nr. 371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta se reorganizează ca structură de poliţie locală, potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 155/2010. b) preşedintele biroului electoral judeţean, biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti sau al biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate, pentru faptele prevăzute la art. 55 lit. j), p), ş), ab) şi ac); ... c) preşedintele Biroului Electoral Central, pentru faptele prevăzute la art. 55 lit. f), g) şi h); ... d) preşedintele biroului electoral, în cazul săvârşirii contravenţiilor de către membrii acestuia, ori preşedintele biroului electoral ierarhic superior, în cazul săvârşirii contravenţiilor de către preşedinţii birourilor electorale ierarhic inferioare sau de către locţiitorii acestora, pentru faptele prevăzute la art. 55 lit. n), s), ţ), u) şi v); ... e) împuterniciţii preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, pentru faptele prevăzute la art. 55 lit. a), b), c), d), e) şi x); ... f) împuterniciţii preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, în cazul în care fapta prevăzută la art. 55 lit. m) este săvârşită de autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale şi în cazul în care fapta prevăzută la art. 55 lit. y) este comisă de altcineva decât de radiodifuzori; preşedintele biroului electoral, în cazul în care fapta prevăzută la art. 55 lit. m) este săvârşită de către membrii biroului electoral, ori preşedintele biroului electoral ierarhic superior, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la art. 55 lit. m) de către preşedinţii birourilor electorale ierarhic inferioare; poliţişti, în cazul în care fapta prevăzută la art. 55 lit. m) este săvârşită de alte persoane fizice sau juridice; ... g) Consiliul Naţional al Audiovizualului, care se autosesizează sau poate fi sesizat de către cei interesaţi, pentru faptele prevăzute la art. 55 lit. y), în cazul în care acestea sunt comise de radiodifuzori. ... (3) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesulverbal. ... (4) Contravenţiilor prevăzute la art. 55 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. ... (5) Săvârşirea de către membrii birourilor electorale a contravenţiilor prevăzute la art. 55 atrage înlocuirea cu alte persoane, la solicitarea preşedintelui biroului electoral ierarhic superior sau a preşedintelui Biroului Electoral Central, după caz. ...
§ 56
ro · 3,915 chars · active
Primary source. The text above is the canonical statute body as it appears in this revision of the atlas. Verify against the official gazette before quoting in litigation or formal advice. Spot an error? Suggest a correction.