(1) Biroul electoral judeţean, respectiv biroul electoral al sectorului municipiului Bucureşti este constituit din 3 judecători, un reprezentant al Autorităţii Electorale Permanente desemnat de către aceasta prin hotărâre şi din cel mult 7 reprezentanţi ai formaţiunilor politice care au propus candidaţi. ... (2) Desemnarea judecătorilor se face în şedinţă publică, în termen de cel mult 10 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind stabilirea datei alegerilor, de către preşedintele tribunalului, prin tragere la sorţi, dintre judecătorii în exerciţiu ai acestuia sau, în cazul biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti, dintre judecătorii în exerciţiu ai judecătoriei sectorului. Data şedinţei se aduce la cunoştinţa publică, prin presă, de preşedintele tribunalului, cu cel puţin 24 de ore înainte de desfăşurarea acesteia. Tragerea la sorţi se face pe funcţii, preşedinte şi locţiitor, şi se consemnează într-un proces-verbal semnat de preşedintele tribunalului, care constituie actul de învestire. Biroul electoral judeţean sau al sectorului municipiului Bucureşti astfel constituit îndeplineşte toate atribuţiile ce îi revin potrivit prezentei legi, urmând a fi completat în termen de 24 de ore cu reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente. ... (3) În termen de cel mult 48 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor, fiecare formaţiune politică care a propus candidat comunică biroului electoral judeţean sau biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti numele şi prenumele reprezentantului său. Comunicările transmise după acest termen nu se mai iau în considerare. În termen de 24 de ore de la expirarea termenului în care se fac comunicările, biroul electoral judeţean sau biroul electoral al sectorului municipiului Bucureşti se completează cu reprezentanţii propuşi de formaţiunile politice reprezentate în Parlament care au propus candidaţi, în limita numărului de reprezentanţi prevăzut la alin. (1). În termen de 24 de ore de la completarea birourilor electorale judeţene sau birourilor electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti cu reprezentanţii propuşi de formaţiunile politice reprezentate în Parlament care au propus candidaţi, acestea se completează de către preşedintele biroului electoral judeţean sau al biroului electoral al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, cu reprezentanţii celorlalte formaţiuni politice care au propus candidaţi, în limita numărului de reprezentanţi prevăzut la alin. (1), prin tragere la sorţi, dacă este cazul, în prezenţa membrilor biroului şi a candidaţilor sau a persoanelor delegate de către conducerile formaţiunilor politice care au propus candidaţii. ...
§ 18
ro · 2,693 chars · active
Primary source. The text above is the canonical statute body as it appears in this revision of the atlas. Verify against the official gazette before quoting in litigation or formal advice. Spot an error? Suggest a correction.