(1) În ziua de sâmbătă, la încheierea programului de votare prevăzut la art. 6 alin. (1^1) , președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate, în prezența celorlalți membri, iau următoarele măsuri: a) sigilează urnele de vot prin lipirea de benzi de hârtie pe deschizăturile acestora, pe care le semnează după ce aplică în prealabil ștampila de control; ... b) introduc ștampilele cu mențiunea «VOTAT» într-un plic pe care îl sigilează și pe care aplică ștampila de control; ... c) încheie un proces-verbal în care consemnează numărul buletinelor de vot nefolosite și numărul alegătorilor prezenți la vot. ... (2) La plecarea din localul de vot, după realizarea operațiunilor prevăzute la alin. (1) , președintele biroului electoral al secției de votare sigilează toate căile de acces în localul de vot cu benzi de hârtie, pe care le semnează după ce aplică în prealabil ștampila de control. Este interzisă părăsirea localului de vot cu ștampila de control, ștampile cu mențiunea «VOTAT», buletine de vot sau liste electorale. (3) În ziua de duminică, la începerea programului de votare prevăzut la art. 6 alin. (1^1) , ridicarea sigiliilor se va face de către președintele biroului electoral al secției de votare din străinătate, în prezența celorlalți membri ai biroului electoral al secției de votare, numai după ce s-a verificat integritatea sigiliilor, a listelor electorale și a buletinelor de vot nefolosite. (4) Localurile secțiilor de votare din străinătate sunt monitorizate video, în condițiile stabilite prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente la propunerea Ministerului Afacerilor Externe. (la 19-09-2020, Capitolul VIII din Titlul I a fost completat de Punctul 19, Articolul I din LEGEA nr. 202 din 16 septembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 849 din 16 septembrie 2020 )
§ 82^1
ro · 1,831 chars · active
Primary source. The text above is the canonical statute body as it appears in this revision of the atlas. Verify against the official gazette before quoting in litigation or formal advice. Spot an error? Suggest a correction.